Compania de Apă Arad a finalizat reabilitarea unui tronson de canalizare menajeră. Investiția s-a ridicat la 1,301,286 lei





Compania de Apă Arad anunță că a finalizat recent o investiție importantă din fonduri proprii. Este vorba de reabilitarea conductei de refulare (canalizare menajeră) a tronsonului cuprins între stația de pompare apă menajeră SP8 și punctul de debușare de pe stada Gheorghe Lazăr.
Investiția, care s-a ridicat la 1,301,286 lei, s-a făcut din Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare și a durat jumătate de an. Lucrările au început în luna iunie 2017 și au fost împărțite în două tronsoane mari, unul executându-se în regie proprie și cel de-al doilea, în antrepriză. Acesta din urmă a inclus subtraversarea râului Mureș prin două conducte în lungime totală de 480 de metri, pe un tronson cuprins între malul stâng al râului, strada Eugen Popa și malul drept al râului, strada Gheorghe Lazăr.
Investiția a fost considerată o prioritate pentru Compania de Apă Arad, datorită gradului de degradare al conductei vechi si a faptului că este amplasată sub radierul podului Decebal, iar intervenția ar fi fost extrem de greoaie sau aproape imposibilă în cazul unor avarii, care ar fi putut provoca poluare în zona râului Mureș.
Comentariile portalului
Și marmota învelea ciocolata în staniol.
Din fericire nu e prima calificare. Aceleasi fete au mai obtinut o calificare la turneul final A la categoria de varsta U13 care a avut loc la Tg. Jiu in 2022.
@hamza, eroare Când e vorba de politici de sanatate publică e altceva. Pentru că sunt mulți că tine, 85% dintre cazurile de rujeola din UE sunt in Romania. Dreptul (...)