Sute de actori, cântăreţi şi scriitori au iniţiat o petiţie prin care cer modificarea Codului Fiscal
Aproape 300 de artişti – actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi – au iniţiat o petiţie prin care cer coaliţiei de guvernare modificarea Codului Fiscal şi spun că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscurile financiare.
Semnatarii petiţiei, printre care actriţa Dorina Chiriac, jurnalista Luiza Vasiliu, scriitorul Alex Tocilescu, spun că nu vor să participe voluntar la un Cod Fiscal abuziv, care reprezintă „un atentat la solidaritatea socială”.
„Subsemnaţii – artişti şi lucrători culturali cu activitate independentă – declarăm prin prezenta că am decis să ne asumăm riscurile financiare aferente şi să nu depunem declaraţia 600 în acest an. Nu o facem din cauză că ne depăşeşte complexitatea formularului ori procedura de depunere sau din cauză că în general nu dorim să facem aceste declaraţii. O facem în semn de protest faţă de prevederile noului Cod Fiscal (Ordonanţa de urgenţă 79/2017), prevederi cărora le corespunde declaraţia 600”, spun semnatarii petiţiei, citați de news.ro.
Ei descriu aceste prevederi drept neechitabile şi aberante, reprezentând, de fapt, un dispreţ faţă de cetăţeni, adăugând că eliminarea formularului 600, aşa cum au promis de curând membrii guvernului, nu schimbă cu nimic „sistemul absurd” de taxare fiscală a celor cu activităţi independente.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)