Sublim! Nemaipomenit! Cum să n-o iubești? Simona Halep e în finala Australian Open după o semifinală epică cu Angelique Kerber





Nemaipomenit… Da, nu am văzut niciodată un sportiv român luptând până la ultima picătură de energie pentru un vis, așa cum am văzut în această dimineață. Simona Halep, constănțeanca de doar 168 de centimetri, numărul unu în tenisul mondial feminin, ne-a făcut să ne punem alarmele să sune înainte de ora 7. Noi abia deschideam ochii, ea trebuia să fie – pe un alt fus orar – în toată puterea pentru a se confrunta cu nemțoaica Angelique Kerber, fost număr unu mondial, câștigătoare la Australian Open și US Open în 2016, o sportivă care nu a pierdut niciun meci în acest an.
Începutul meciului de la Melbourne a fost de vis pentru fiecare român căruia îi e dragă Simona. După 16 minute era 5-0 pentru ea și telefoanele deja începeau să sune. „Pricepi ceva?”, m-a întrebat colegul meu. Într-adevăr, nu pricepeam nimic, dar știu că tenisul este un sport în care nu ai voie să iei piciorul de accelerație până după mingea de meci. Am văzut-o de prea multe ori pe Kerber și îmi era clar că valoarea ei nu este cea arătată până la 0-5, perioadă din meci în care Simona parcă era singură pe teren.
Simona servea la 5-0 pentru câștigarea primului set. Relaxată, a pierdut „game”-ul, ceea ce i-a permis germancei să se aduce. Și din nimic s-a făcut 5-3, trei gheme în care Simona a câștigat doar o singură minge! La 5-3, însă, Simona avea să revină chiar pe serviciul lui Kerber, a făcut 40-0, și apoi a câștigat cea de-a doua minge de set: 6-3.
Tenisul adevărat a început în setul al doilea. Acel tenis în care ambele jucătoare dau tot ce pot. Simona a început bine. Și-a câștigat serviciul destul de ușor, dar Kerber a egalat la 1. Simona era încă cea care domina meciul și a făcut 3-1, servind pentru 4-1. După o minge pentru 4-1 ratată de Simona, Kerber a revenit și a făcut break: 3-2. Apoi, la 4-3 pentru ea, Simona a ratat două mingi de „break”, ceea ce nu a mai făcut și Angelique la 4-4, care a câștigat poate mingea turneului la acest scor. S-a făcut 5-4 pentru nemțoaică pe serviciul Simonei, după care Kerber a închis setul la 6-4…
Ce a urmat a fost epic… Simona a început timorată setul decisiv și și-a pierdut serviciul. Țigările începeau să se sudeze, plimbatul prin casă rivaliza ca distanță cu cât alergau cele două pe teren. Urletele Simonei ni se transmiteau și urlam și noi la fiecare minge câștigată de româncă. Meciul era de o intensitate incredibilă. La 4-3 pentru ea, Simona a reușit „breakul” și servea pentru meci, pentru intrarea în premieră în finala Australian Open! Credeam că va fi gata. Dar nu a fost… Kerber a reușit breakul, și a servit pentru 5-5. Simona a făcut 40-15 pe serviciul nemțoaicei și avea două mingi de meci! Pierdute însă.
Mai mult, Simona și-a pierdut din nou serviciul, era 6-5 pentru Kerber care urma să servească. Inima ne bătea de parcă ne-am întâlnit cu ursul. Simona părea că a cedat și Kerber a făcut 40-15 pe serviciul ei. „E gata”, ne spuneam. Și nu a fost! Simona a câștigat patru mingi consecutiv și a egalat la 6! O nouă țigară, încă o gură de cafea, mai câteva ture prin casă. Nu știam ce va urma. Nu aveam cum. Simona a servit și a adus scorul la 7-6, dar Kerber era și ea acolo și a egalat la 7 după un „game” câștigat destul de ușor la 15.
Din nou Simona era la serviciu și a început cu 30-0. Parcă îmi aduc aminte fiecare minge din acest meci. Emoțiile au fost precum meciul: colosale! Kerber a egalat la 30, după care Simona a reușit două mingi extraordinare și a adus scorul la 8-7. Nu am mai avut asemenea emoții de la finalul partidelor naționalei de fotbal cu Argentina în 1994 sau cu Anglia în 2000. Erau maxime. Erau chinuitoare.
Urma Kerber la serviciu. Simona începuse excelent cu 0-30, după care nemțoaica își găsea iar energie, nu știm cum, nu știm de unde, și a egalat la 30. Simona, care a atacat tot meciul, face 40-30 și are din nou minge de meci. Ne rugam la o dublă greșeală din partea lui Kerber, dar aceasta nu a venit. Acum nici nu mai știm dacă a făcut vreuna în timpul jocului. Ideea e că a egalat și Simona avea trei mingi de meci ratate. Nu-i nimic, românca a câștigat din nou și a venit a patra minge de meci. Cât să mai rezistăm. Kerber aruncă mingea în sus, Simona returnează puternic, după care nemțoaica a trimis afară și drama s-a încheiat fericit pentru noi, pentru Simona, pentru români, pentru România, pentru tenis… Simona a câștigat cu 9-7 în setul decisiv și acum așteaptă finala cu Caroline Wozniacki, finală care va avea loc sâmbătă dimineață (n.r. seara în Australia).
A fost cel de-al doilea meci terminat de Simona în prelungiri, după acel 15-13 cu americanca Lauren Davis. Cum să n-o iubești? S-a accidentat la gleznă în primul meci, a jucat aproape patru ore cu Lauren Davis după care a măturat cu Osaka sau cu fosta lideră mondială, Karolina Pliskova. În această dimineață (n.r. pentru noi), a rezistat într-un meci incredibil cu Angelique Kerber, probabil cea mai în formă sportivă din tenisul feminin. Peste nici 48 de ore joacă finala unui turneu de Grand Slam, un meci extraordinar cu Caroline Wozniacki, un meci în care Simona joacă pentru câștigarea primului titlu de Mare Șlem, dar și pentru a-și păstra locul 1 în ierarhia WTA.
Sublim! Nemaipomenit! Minunat! Mai scrieți dumneavoastră epitete, pentru că noi încă tremurăm, încă suntem în febra acestui meci epic.
Ce a spus Simona imediat după meci:
„A fost foarte greu. Sunt foarte emoționată. Știam că va fi complicat. Angelique se mișcă foarte bine și lovește din toate pozițiile. Mă bucur mult că am rezistat. Trebuie să mă bucur de moment, publicul m-a ajutat și îi mulțumesc. În acest meci am fost prima care am avut două șanse de meci. La mingile ei am avut încredere în forțele proprii. Am decis după accidentarea la gleznă să dau totul în acest turneu.
Încerc să rămân foarte calmă. A fost un meci ca un mountain-rousse. Sunt mândră de ceea ce am realizat.
O respect mult pe Caroline Woznicki. Va fi un meci similar celui de azi. Va fi o mare provocare. După finala de la Rolland Garros spun că voi fi mai curajoasă în această finală” (Simona Halep).
UPDATE – Când are loc finala
Simona va juca în ultimul act al competiţiei cu jucătoarea daneză Caroline Wozniacki. Meciul este programat sâmbătă, de la ora locală 19.30 (10.30 în România). Partida are loc pe arena Rod Laver, cea mai mare din Melbourne Park, unde intră aproape 15.000 de spectatori. Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru prima dată în finala Australian Open, a treia oară la un Grand Slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7, pe sportiva germană Angelique Kerber, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 21. Halep a salvat două mingi de meci, înainte a de fructifica a patra minge de finală.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.