Accident îngrozitor pe drumul Arad – Pecica. A murit la 47 de ani după ce a intrat sub un TIR (Galerie foto)
Accident foarte grav în urmă cu puțin timp pe DN 7,între localitățile Arad și Pecica. Șoferul unui autoturism Fiat Stilo se deplasa din Arad spre Pecica, iar în zona hanului de la Răscruce a intrat cu autoturismul său în partea din spate a unui autotren înmatriculat în Constanța care staționa pe marginea părții carosabile.
Impactul a fost devastator. În urma coliziunii, bărbatul de 47 de ani, din Pecica, a decedat. Poliția face cercetări pentru a stabili modul în care s-a petrecut tragedia.
Este posibil ca șoferul să fi văzut foarte târziu faptul că autotrenul staționează, sau pur și simplu să îi fi fost distrasă atenția din alte cauze, dar la locul accidentului nu s-a văzut nicio urmă de frânare a Fiat-ului înainte de coliziunea cu autotrenul.
Mai multe imagini, în galeria alăturată articolului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)