Studentul de 23 ani, rănit în accidentul de pe autostradă, a murit. Celălalt e conștient, iar doctorii spun că e în stare stabilă





Știrea principală: Accident foarte grav pe autostrada Nădlac-Arad, în porțiunea de ieșire spre Zădăreni | Foto
În urmă cu aproximativ 30 de minute, s-a produs un accident grav de circulație pe porțiunea de autostradă ce leagă Nădlacul de Timișoara.
Conducătorul unei autoutilitare marca Mercedes înmatriculate în Arad, care se deplasa pe autostrada A2, din direcția Nădlac către Timișoara, a surprins și accidentat două persoane care se aflau coborâte dintr-un autoturism marca BMW care staționa pe banda de urgență.
În urma impactului, cele două persoane au fost grav rănite, fiind preluate de un echipaj SMURD și unul de Ambulanță pentru a fi transportate la Spitalul Județean Arad. Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
UPDATE -8 ianuarie, ora 21:00
Potrivit informațiilor obținute de la Spitalul Județean Arad, se pare că cele două victime implicate în accidentul petrecut la prânz erau doi tineri de origine siriană. Tânărul de 26 de ani, absolvent al Facultății de Medicină, secția engleză, la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, este la ora actuală în operație, suferind, printre altele, ruptură de splină.
Celălalt, în vârstă de 23 de ani, student la aceeași facultate, nu a mai putut fi salvat de doctori, starea sa fiind foarte gravă. Acesta a murit în această după-masă.
UPDATE – 9 ianuarie, ora 11:30
Tânărul sirian, în vârstă de 26 de ani, a trecut cu bine de operație, iar la ora actuală este în continuare internat în secția ATI a Spitalului Județean. Doctorii spun că starea sănătății sale este stabilă și că este conștient. Acesta va fi mutat în curând la secția de chirurgie.
Comentariile portalului
Un imbecil. De ce tu ai veniturile mici mai nemernicul. asta ati promis in campanie ?taiari salariile alea mari de peste 150 200 de milioane dar nu mi lua mie care am 2500 (...)
Daca vor fi si calitative , sa poti rula cu 25+ la ora fara sa sara dintisorii , atunci aplaudăm inițiativa!
Subscriu ideii cu Cetatea Aradului.....Aradul ar trece la un alt nivel daca Cetatea s-ar demilitariza, si s-ar folosi locatia in scopt turistic si cultural ( la fel ca in Alba (...)