Cristina Neagu – cea mai bună jucătoare a meciului câștigat de România în fața Sloveniei la CM Handbal
România a trecut de Slovenia în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul Mondial, scor 31-28, şi împarte prima poziţie cu Spania.
Victoria României a fost impulsionată de reuşitele Cristinei Neagu, care a trimis de 11 ori mingea în poarta Slovenia. Şi adversarele noastre au avut o handbalistă de excepţie, în persoana Anei Gros, care a punctat de 10 ori, însă a ratat într-un moment cheie al partidei, pe finalul acesteia.
Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare a partidei şi a fost felicitată inclusiv de antrenorul Sloveniei, Uros Bregovici. „Duelul Neagu – Ana Gros a fost câştigat de româncă. În partea a doua nu am mai reuşit să ne păstrăm concentrarea. Cred că meciul s-a jucat la eliminarea primită de Krhlikar cu două minute înainte de final”, a spus acesta.
„A trebuit să ne impunem prin valoarea jucătoarelor noastre. Nu doar Cristina Neagu a fost foarte bună, şi celelalte jucătoare au făcut un joc foarte bun. Aceasta este o echipă cu spirit, fiecare îşi ştie rolul, jucăm ca o echipă adevărată. Avem o zi de pauză. Avem timp să ne gândim la acest meci cu Spania. Acest rezultat de azi e important, nu decisiv, tocmai de asta trebuie să o luăm meci cu meci”, a zis Martin Ambros pentru TV Telekom Sport.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)