Destin crunt! Alex și-a ridicat permisul de conducere și după câteva ore a murit în accident. Avea doar 19 ani… (FOTO)
Alex Arabadji, un tânăr halterofil în vârstă de numai 19 ani, a murit într-un cumplit accident în Republica Moldova. Băiatul obţinuse permisul de conducere cu doar câteva ore înainte de tragedie.
Alex Arabadji era născut în Republica Moldova, dar avea şi cetăţenie română, el fiind legitimat la clubul Universitatea Galaţi. El și-a ridicat miercuri permisul de conducere de la Galați și imediat a plecat spre casă, în Republica Moldova, scrie jurnalul.ro.
Pe fondul vitezei prea mari, tânărul de 19 ani a pierdut controlul motocicletei în apropierea punctului vamal Giurgiuleşti şi a intrat violent în spatele semiremorcii unui autocamion model DAF, care staţiona lângă o benzinărie. Impactul a fost atât de violent, încât sportivul a murit la faţa locului, înainte de venirea ambulanţei.
Alex Arabadji absolvise o clasă cu profil sportiv la Liceul „Mihai Sadoveanu” din Giurgiuleşti şi trecuse cu bine de admiterea la Facultatea de Educaţiei Fizică şi Sport din Galaţi, unde urma să-şi înceapă peste câteva zile perioada de studenţie.
Potrivit viata-libera.ro, la Galaţi a ajuns ca sportiv în urmă cu aproximativ trei ani. Îşi dorea mult să ajungă la marea performanţă şi locul cel mai apropiat unde găsise condiţiile necesare a fost sala din strada Mihai Bravu, la „Arena de Box”.
„Avea calităţi, perspective frumoase, cu mare pasiune şi devotament pentru haltere. Venea la antrenamente chiar dacă asta însemna deseori să facă drumul de la Giurgiuleşti cu bicicleta sau să se chinuie facând autostopul”, a spus Costel Dimofte, antrenorul lui Alex.
FOTO: facebook.com/alexarabadji



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)