Un robot l-a recunoscut pe Vladimir Putin și l-a oprit să-l salute | Video
Vladimir Putin a trecut printr-un moment mai puţin obişnuit când un robot a venit să „îl salute” la un târg de tehnologie.
Robotul, înzestrat cu inteligenţă artificială, foloseşte tehnologie de recunoaştere facială. Se pare că maşinăria l-a identificat singură pe preşedintele rus şi a luat decizia să-l salute, deşi Putin se afla într-o conversaţie.
„Salut Vladimir Vladimirovici. Sunt un Promobot, un robot autonom. Este o plăcere să te întâlnesc”, i-a spus robotul liderului de la Kremlin.
Puţin surprins, Putin a dat mâna cu Promobot. Preşedintele rus este un susţinător al inteligenţei artificiale. El a declarat, la deschiderea anului şcolar în Rusia, că ţara care „va domina” în domeniul inteligenţei artificiale va conduce lumea, scrie go4it.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)