Noua stagiune la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” începe în curând | Program
La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad începe, peste două săptămâni, o nouă stagiune teatrală. Și această stagiune va fi una plină de spectacole valoroase și de surprize plăcute pentru iubitorii de teatru. Astfel, duminică, 17 septembrie 2017, de la ora 19,00, va avea loc deschiderea oficială a stagiunii teatrale 2017 / 2018. Pentru acest moment al reîntâlnirii cu publicul spectator, a fost programată cea mai noua producție a instituției: spectacolul „Flori de mină” de Szekely Csaba, în regia lui Ștefan Iordănescu și scenografia lui Doru Păcurar, care a avut premiera în data de 25 iunie 2017, în prezența autorului și a unui public numeros.
Acțiunea piesei „Flori de mină” este plasată într-un sat din Ținutul Secuiesc. Aici, rata sinuciderilor este mai mare decât în restul țării și nimeni nu înțelege care este cauza acestui fenomen. După ce mina din localitate a fost închisă, oamenii rămân fără locuri de muncă și își îneacă amarul în alcool. Ivan, fost angajat al minei își îngrijește tatăl bolnav împreună cu Ilonka, sora vitregă. Cei doi speră ca după moartea bătrânului îi vor moșteni averea, își vor reface viața și vor scăpa de sărăcie. Irma îl iubește pe Ivan și caută pretexte pentru a veni zilnic în casa vecinilor săi. Și Ivan are sentimente pentru ea, dar îi refuză avansurile pentru că nu dorește să-i strice căsnicia cu Illes.
Distribuția spectacolului „Flori de mină” este alcătuită din actorii: Ivan / Ionel Bulbuc; Ilonka / Roxana Sabău; Mihaly, doctorul / Ovidiu Ghiniță; Irma / Adriana Ghiniță; Illes, soțul Irmei / Florin Covalciuc.
Biletele se pot achiziționa accesând platforma www.biletmaster.ro și de la agenția teatrală începând de vineri, 1 septembrie 2017.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)