Compania de Apă Arad afirmă că „arteziana” este doar un hidrant supus verificărilor
În urmă cu câteva minute, pe Calea Victoriei din municipiu a țâșnit cu forța unui „geizer” apă dintr-o gură de canal, lucru ce a provocat instantaneu glume în mediul online. „Avem o nouă arteziană în Arad”, glumesc internauții. Incidentul nu este însă primul de acest fel, chiar ieri seară Compania de Apă Arad s-a deplasat de urgență pe teren pentru a remedia o problemă similară.
Ieri, în jurul orei 20:30, compania care efectuează schimbul fibrei optice în zonă, a spart o conductă de apă, chiar la intersecția dintre Calea Victoriei și UTA, astfel Compania de Apă a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile din zonă timp de 5 ore pentru remedierea avariei
Nu cunoaștem momentan dacă incidentul petrecut astăzi pe Calea Victoriei s-a produs tot din această cauză sau dacă este doar o coincidență legată de locație, însă Compania de Apă ne-a informat că va reveni în scurt timp cu precizări.
UPDATE ora 16:30 – Reprezentanții Companie de Apă Arad ne-au informat despre fotografia apărută astăzi în mediul online că nu este vorba de o avarie, ci este vorba de o verificare pe care angajații companiei au efectuat-o asupra unui hidrant, în urma avariei de ieri.
(sursa foto: Radar ARAD / Facebook)


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)