Dominația Nedav! Au reușit eventul la Desavoia, iar acum țintesc crema minifotbalului din România (200 FOTO)





Nedav a reușit să câștige totul la competițiile Desavoia, desfășurate pe parcursul unui an la Baza Desavoia (Bendea), iar peste o săptămână vor lupta pentru calificare între primele 16 echipe ale României la minifotbal.
Nedav a trecut în finala Cupei Desavoia de FC Premiere, scor 2-0, prin reușitele lui Arsene și Suslak. Tot Nedav, echipa lui Cornel Lucaci la care evoluează Bozian, Alin Pavel, Botiș, Suslak, Huțanu, Marinescu, Arsene, Marius Neag, Alex Nistor, Ciprian Suciu, Paul Botaș și portarul Sebastian Huțan, a câștigat la pas campionatul.
La premiile individuale oferite de organizatorii competițiilor, Cristian Lăzău și Cristian Barna, Nedav a luat atât premiul de cel mai bun jucător prin Bogdan Bozian, cât și de cel mai bun portar, prin Sebastian Huțan. Golgeterul Ligii Desavoia a venit de la Sistema, și este vorba despre fostul fotbalist al lui UTA sau Tricotaje Ineu, Vasilică Georgiu.
Peste câteva zile, Nedav și Luciano – a doua clasată la Liga Desavoia, vor juca la Oradea în turneul zonal pentru calificarea la Campionatul Național de Minifotbal. Vor participa 16 echipe la competiția de la Oradea, iar biletele pentru „naționale” le vor obține doar patru dintre echipe.
Au fost premiate și echipele aflate pe locurile 2, respectiv 3, adică Luciano și Ergad, ultimii având supranumele de „elefanții” dat fiind că în rândurile acestei echipe evoluează jucători ca Dorel Mutică, Ciubăncan, Husa, Neluțu Ardelean, Valentin Popa, Tambor sau profesorul Mărcuș.
Cel mai bun arbitru al competiției a fost desemnat Dorel Toderaș.
De asemenea, au mai fost premiate echipele de la Liga a 2-a și Liga a 3-a, cei mai buni jucători, golgeterii și cei mai buni portari.
Puteți vedea premierea în cele 200 de fotografii de mai jos
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)