Halep despre meciul cu Elina Svitolina: „Dacă o fi să mă opresc în sferturi, să mă bată ea, dacă poate, că eu nu o să pierd”





Acesta este anunţul Simonei Halep pe care-l aştepta toată lumea. Chinuită de accidentarea la gleznă pe care a suferit-o în finala de la Roma, românca a strâns din dinţi şi a reuşit un Roland Garros de excepţie până acum. Întrebată despre accidentare, după meciul câştigat în faţa Carlei Suarez Navarro, Simona a dat un răspuns de mare campioană.
„Emoții? Accidentare? Nici nu mă mai gândesc la așa ceva! Nu am asta în minte! Am lăsat emoțiile deoparte. Mă simt bine, sunt încrezătoare. Am început turneul destul de bine și joc tot mai bine pe zi ce trece. Abia aștept meciul următor. Da, încă mă mai doare glezna, dar încerc să nu mă gândesc la asta în timpul meciului. Pot să alerg fără probleme, deci nu pot să spun că nu mă deranjează. Abia aștept să atac a doua săptămână de la Roland Garros”, a spus Simona, conform ziare.com. Apoi, Simona a tras concluzia despre meciul cu Suarez Navarro. „Cred că am facut cel mai bun meci al meu din acest an”, a adăugat Simona.
Simona e extrem de încrezătoare înaintea sfertului cu Elina Svitolina. „Sunt încrezătoare, fiecare meci e dificil. Voi înfrunta o jucătoare bună, care a jucat foarte bine anul acesta, dar am nevoie să joc din nou cu ea. Am pierdut finală cu ea accidentată, am şansa să joc din nou. Dacă o fi să mă opresc în sferturi, să mă bată ea, dacă poate, că eu nu o să pierd.
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)