Militarii Garnizoanei Arad vor participa la „Noble Jump” Brașov





Aproximativ 4.000 de militari români și din țări membre ale NATO vor participa, cu 500 mijloace tehnice, la exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2017 (NOJP17), care se va desfăşura, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei și României.
Cea mai mare parte a trupelor străine vor sosi din unități din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia şi Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu va fi transportat pe mare şi pe calea ferată, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia – Bulgaria – România, până la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu.
„Noble Jump 2017 este un exerciţiu NATO important care ne permite să demonstrăm interoperabilitatea în cadrul Alianţei. Apreciez susţinerea autorităţilor ţărilor gazdă, Grecia, Bulgaria și România, şi strânsa lor cooperare pentru ca NOJP17 să demonstreze că aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa noastră se situează la cel mai înalt nivel”, a afirmat, referindu-se la exercițiu, amiralul Michelle Howard, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, care asigură comanda Forţei de Reacţie Rapidă a NATO în 2017.
Noble Jump 2017 (NOJP17) este un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care se desfăşoară, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriile naţionale ale Greciei, Bulgariei şi României.
NOJP17 va testa capacităţile operaţionale ale elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei (Readiness Action Plan – RAP), în Bulgaria şi România.
Convoaiele militare, ce vor ajunge în România prin punctele de trecere a frontierei Nădlac / Curtici / Aeroport şi care vor tranzita judeţul / municipiul Arad în perioada 31.05.2017 – 07.06.2017, sunt compuse din aproximativ 250 de militari cu peste 100 de vehicule de luptă şi transportoare de trupe şi 10 elicoptere, care se vor deplasa la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre “Getica” din Cincu, judeţul Braşov.
Pe toată perioada exerciţiului, la Sibiu va funcţiona un Centru de Informare Media, sub conducerea structurii de relaţii publice a JFC Napoli. Acesta va fi încadrat cu personal din cadrul Ministerului Apărării Naționale şi din ţările membre ale NATO participante la exerciţiu.
Comentariile portalului
== VENEA SI ORBAN AL UNGARIEI DAR LITUANIA SI LETONIA I AU BLOCAT SPATZIUL AERIAN SI TREBUIA SA OCOLEASCA PRIN TURCIA .
Nu s-a cenzurat, poate aprobat cu întârziere. Iar legat de ultimul comentariu, vă rugăm să nu plasați linkuri - intră în spam. Am lăsat titlurile și (...)
Va fi se scrie cu un singur i.