Îi trebuia neapărat un generator, un fierăstrău și o drujbă. Așa că le-a furat dintr-o casă
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat bănuit de comiterea unui furt de pe raza municipiului Arad.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani, din Arad, care, în perioada 5-7 aprilie, prin escaladarea gardului și forțarea ușii, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Tribunul Axente, de unde ar fi sustras un generator, un fierăstrău, o drujbă și alte unelte.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților în vederea arestării. Pe numele celui în cauză acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)