Prăpăd pe autostrada Arad – Pecica! A intrat cu TIR-ul pe contrasens, spulberând tot în cale (FOTO)
Știri Arad. Imagini incredibile pe autostrada care leagă Arad de Pecica. Șoferul unui autocamion înmatriculat în Arad, care transporta cereale, a pierdut controlul volanului, a spart parapetul din partea stângă, a intrat pe contrasens și după ce a traversat autostrada a spart și celălalt parapet răsturnându-se în afara carosabilului.
Totul se putea transforma într-o adevărată catastrofă dacă pe celălalt sens al autostrăzii ar fi circulat în acel moment alte autovehicule. Șoferul autocamionului spune că a încercat să evite un obstacol (n.r. noi ne întrebăm oare ce obstacol să fi întâlnit pe autostradă?), iar în acel moment a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens iar mai apoi s-a răsturnat.
La locul accidentului s-a deplasat un echipaj al ambulanței SAJ Arad, șoferul fiind ușor rănit dar fără a necesita transportul la spital.
Un echipaj al poliției rutiere este la fața locului pentru a elucida modul în care s-a petrecut accidentul.
UPDATE: La câteva minute după aceste accident a avut loc un altul, în același loc. Accidentul a fost extrem de grav, cu trei victime și cinci mașini implicate. Citește cu click pe titlul de mai jos:
Accident extrem de grav cu trei victime pe autostrada Arad – Pecica, la câteva minute după ce un TIR a intrat pe contrasens! A intervenit elicopterul SMURD
CITEȘTE ȘI:
Daniel a murit la 36 de ani în cumplitul accident de pe autostrada Arad – Pecica! Avea un copil de 4 ani… (FOTO)
























Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)