Preşedintele Ungariei a promulgat controversata lege care afectează Universitatea lui Soros
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat legea privind universităţile străine, act normativ care afectează Universitatea Central Europeană din Budapesta, fondată de miliardarul american de origine ungară George Soros. Aceasta după ce, duminică, la Budapesta, zeci de mii de manifestanţi i-au cerut preşedintelui să retrimită actul normativ parlamentului sau să solicite opinia Curţii Constituţionale, relatează Radio România Actualități.
Conform unui comunicat de presă, preşedintele Ungariei a apreciat că actul normativ nu aduce atingere prevederilor Constituţiei şi nici normelor europene şi internaţionale. Preşedintele Ungariei a cerut totodată guvernului să înceapă consultări cu cei vizaţi de noile reglementări în interesul aplicării acestora.
Parlamentul de la Budapesta a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege, în baza căruia universităţile din afara Uniunii Europene pot funcţiona pe viitor în Ungaria, doar dacă va fi încheiat un acord interstatal în această privinţă şi dacă desfăşoară o activitate didactică, respectiv au un campus şi în ţara de origine.
Noile reglementări afectează în principal Universitatea Central Europeană din Budapesta, fondată în 1991 de miliardarul american de origine ungară George Soros şi care este înregistrată şi în SUA, dar îşi desfăşoară efectiv activitatea doar în capitala ungară.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)