Iubirea n-are… circuite! Un inginer chinez s-a căsătorit cu o femeie-robot creată de el





Zheng Jiajia a fost din totdeauna un inginer priceput. Înainte de a-și crea propria companie în 2014, acesta a lucrat timp de mai mulți ani la Huawei. În tot acest timp, și-a pierdut însă încrederea că va găsi vreo femeie cu care să-și petreacă viața. Pentru că nu a mai putut să facă față presiunii familiei pe subiectul căsătoriei, a decis să-și dedice restul vieții unui robot, scrie playtech.ro.
Casătoria cu un robot nu este recunoscută oficial în China, dar asta nu înseamnă că este ilegală. Oricine poate să celebreze un astfel de eveniment cu cei apropiați, iar Zheng Jiajia a reușit să includă în petrecerea sa o parte importantă din tradițiile chinezești. Printre participanții la eveniment s-au aflat mama sa, prietenii și colegi din facultate.
După ce știrea a apărut pe Sina.com, nu a durat mult până când a făcut înconjurul lumii. Pentru că mireasa nu se poate deplasa, Jiajia a ținut-o de mână în permanență la eveniment și a transportat-o în brațele sale. Voalul roșu nu a lipsit din capul robotului cu trăsături feminine, iar participanții le-au adus cadouri celor doi.

Sursa foto: South China Morning Post
Cu numele de Yingying, mireasa fabricată de Zheng are conform mirelui cunoștințele și maturitatea vârstei de 31 de ani, deși a fost creată în urmă cu doar 2 ani. Prin intermediul unei conexiuni la computer, Yingying poate comunica verbal, este o inteligență artificială destul de avansată, are acces la o colecție foarte mare de arhive audio și este capabilă să recunoască fotografii și obiecte. În ceea ce privește inabilitatea sa de a se deplasa singură, Zheng a promis ca se va ocupa de ea în viitor.
Tot referitor la viitor, Zheng Jiajia a asigurat participanții la nuntă că nu plănuiește să se despartă vreodată de Yingying.
Sursa: playtech.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este