Poliția Locală amendează pe capete oamenii care aruncă materiale de construcții în locuri nepermise
Comunicat Poliția Locală Arad. Se întâmplă din nou, de această dată într-o altă zonă a orașului decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. Arădenii par a nu înțelege că aruncarea gunoaielor pe domeniul public al municipiului reprezintă contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.
Nu a fost o păcăleală de 1 aprilie atunci când polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică i-au cerul socoteală lui C.C.C., un arădean în vârstă de 29 de ani, care a găsit de cuviință să descarce molozul dintr-un tractor cu remorcă pe strada Voinicilor, în apropierea blocurilor ANL. Pentru fapta sa, bărbatul are de achitat o amendă de 1.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legii privind regimul deșeurilor.
Poliția Locală Arad apelează, încă o dată, la bunul simț și la spiritul civic al cetățenilor, îndemnându-i să renunțe la obiceiul de a se debarasa de gunoaie în locuri nepermise.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)