Nu mai merge să arunci gunoiul unde vrei! Poliția Locală te amendează… când te prinde!
Știri Arad. Într-o postare pe o rețea de socializare, Poliția Locală Arad semnalează amendarea unui cetățean pentru încălcarea regimului deșeurilor. Acțiunile agenților au ajuns să fie deja săptămânale pe astfel de încălcări ale legii.
„Nu s-a sfiit să se debaraseze de deșeuri pe o stradă din municipiu și a fost amendat de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 63 de ani, de loc din Dorohoi, care a descărcat, în această dimineață, o căruță plină cu moloz pe strada Sibiului. M.A. a fost surprins de localnicii din zonă, care au apelat imediat la sprijinul Poliției Locale Arad, prin intermediul numărului de telefon al dispeceratului. Ajunși la fața locului, polițiștii locali l-au amendat cu 1.000 de lei pe M.A. pentru încălcarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor. Poliția Locală Arad apelează, din nou, la spiritul civic al locuitorilor din municipiu recomandându-le să nu mai depoziteze gunoaie în locuri nepermise și îndemnându-i, totodată, să apeleze numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale Arad: 0257-939 (apel gratuit), ori de câte ori observă persoane care încalcă legea în acest sens.”















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)