Un minor și-a băgat prietenul în spital în stare gravă!





Inconştienţa şi teribilismul au fost câte pe ce să-i coste viaţa pe doi tineri implicați un accident care a avut loc în primele ore ale zilei de azi, unul dintre ei ajungând în stare gravă la spital. În jurul orei 2.20, poliţiştii din Reşiţa au fost nevoiţi să intervină, după un incident care a avut loc pe strada Căminelor din municipiu.
Un tânăr de 17 ani, domiciliat în Reşiţa, fără să aibă permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism şi a condus dinspre Ţerova spre Calea Caransebeşului. Din cauza vitezei în exces a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de bordura trotuarului de pe partea stângă a sensului său de mers, aflată în lucru, şi s-a răsturnat în albia râului Ţerova.
În urma impactului şoferul a fost rănit uşor, însă pasagerul din dreapta a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
sursa: pressalert
Imaginea este cu scop ilustrativ
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)