După ce a lovit două copile cu taxiul, șoferul le-a oferit bani ca să tacă! VIDEO





Două adolescente din Craiova au ajuns la spital, vineri, una dintre ele rămânând în unitatea medicală pentru investigaţii mai amănunţite, după ce au fost lovite de un taxi pe trecerea de pietoni din faţa liceului unde urmau să susţină simularea pentru examenul de bacalaureat. Poliţia a deschis un dosar penal, urmând să verifice dacă şoferul s-a oferit să le dea bani fetelor pentru a nu reclama incidentul, aşa cum au susţinut acestea.
Pe imaginile surprinse de camera de supraveghere a unui hotel din apropierea Colegiului Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova, se observă cum elevele sunt lovite în plin de un taxi, pe trecerea de pietoni din faţa şcolii, unde copilele mergeau să susţină simularea pentru examenul de bacalureat.
După accident, şoferul s-ar fi oferit să le ducă pe cele două fete de 18 ani la spital, iar apoi le-ar fi spus că le dă câte 100 de lei, dacă nu reclamă accidentul la Poliţie, au susţinut elevele în faţa presei.
„A zis că ne ajută, iar apoi a încercat să ne dea câte o sută lei”, a precizat una dintre eleve.
Accidentul a fost raportat la Poliţie de martori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.
„S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, şoferului de 39 ani din Craiova i-a fost reţinut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor”, a declarat Amelia Barbu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Dolj.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă taximetristul a încercat să le dea bani celor două eleve, toţi trei urmând a fi audiaţi.
Una dintre cele două adolescente a rămas în secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii medicale.
Sursa: digi24.ro
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)