Mamă inconștientă sau medic incompetent? Și-a drogat propriii copii cu medicamente administrate bolnavilor de cancer în stadiu terminal
Lorena-Adriana Bîrleanu, șefa Centrului Medical din cadrul IPJ Suceava, este suspectată că le-ar fi administrat fiilor săi, de 11 și 15 ani, medicamente folosite de bolnavii în faze terminale. Copiii au ajuns zilele trecute la spital, testele de urină dovedind că în sângele lor au ajuns cantități însemnate de benzodiazepină (substanța activă de la Diazepam) și morfină. DIICOT Suceava a demarat o anchetă, fiind făcute cercetări pentru stabilirea vinovăției persoanelor implicate, scrie obiectivdesuceava.ro.
Se pare că medicul își procura „marfa” pe seama unor pacienți, bolnavi în fază terminală. Totuși, nu se știe încă cu exactitate ce s-a întâmplat în casa familiei Bîrleanu și cum s-a ajuns ca niște copii să devină un soi de cobai. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem.
Cei de la Protecția Copilului îi aveau în atenție pe copii încă din septembrie 2016, când cei de la școală au observat modificări în comportamentul copiilor. Aceștia veneau la școală cu adeverințe medicale semnate de mama lor, arată sursa citată.
„La analize s-a constatat că în organismul copiilor erau cantități importante de analgezice și sedative. Este vorba despre medicamente foarte puternice, care se dau numai pe bază de rețetă și, în cazul copiilor, și cu acordul părinților”, a explicat, la Digi24, psihiatrul Gabriel Diaconu.
„Dacă e vorba de o persoană sănătoasă, efectul este tranchilizant. Induc somnul, o stare de apatie, stare de narcoză. Cel puțin în cazul morfinei, un efect analgezic pronuntat. Morfina e folosită în paliație, la bolnavii terminal”, a mai spus psihiatrul.
Sursa foto: Obiectiv de Suceava
Comentariile portalului
Faină mi ciună au găsit ca să aibe liber de miercuri până după Paște. Oare ei cred vrăjeala asta, că noi, unii nu credem.
Grup infracțional organizat având la conducere pe însăși Ela soția faraonului Bruxelles adică Mafia falconetti în acțiune. Această firmă de buzunar proarchitectura trebuie scoase în (...)
Din ce stiu,cladirile devpe Tribunul Dobra care apar in fotografii si cateva de pe Kuncz Aladar ar urma sa fie demolate.Se preconizeaza cladiri inalte-daca nu ma insel,cu (...)