Și-a deschis porțile „Confort, Construct & Instal” – cel mai mare târg de profil din vestul României





Un număr de 70 de firme, dintre care 17 din Ungaria, iar restul din țară, sunt prezente, începând cu această dimineață, la Expo Arad, pentru a-și prezenta ultimele inovații și servicii în domeniul construcțiilor și al instalațiilor, la cea de-a 23-a ediție a târgului Confort, Construct & Instal.
Organizatorii evenimentului, Cameria de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, împreună cu reprezentanții autorităților locale, au urat bun venit expozanților în cadrul evenimentului de deschidere. Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad, a spus despre Confort, Construct & Instal că este deja un târg de tradiție organizat de Camera de Comerț.
„Astăzi avem plăcerea să fie alături de noi un număr de 70 de expozanți. Aș vrea în mod deosebit să mulțumesc partenerilor noștri din Ungaria care au fost în permanență alături de noi la toate evenimentele. O mare parte din proiectele pe care le-am făcut în parteneriat în acest program transfrontalier au fost făcute cu succes și iată și astăzi sper să întărim mai mult această relație de colaborare și să încercăm să folosim această dotare în comun în interesul ambelor părți, în această zonă de vest a noastră și de est a Ungariei”, a spus Gheorghe Seculici.
La festivitatea de deschidere a participat și Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, Călin Bibarț, viceprimarul municipiului Arad, Emeric Molnar, directorul cancelariei Institutului Prefectului și Éva Soltiné Selyem, de la Casa Națională de Comerț a Ungariei.
Târgul se extinde atât în ambele pavilioane ale Expo Arad, cât și în partea exterioară și prezintă tehnologii și materiale de construcții, mobilier și decorațiuni interioare, tehnologii, echipamente și materiale pentru instalații de încălzire, climatizare, electrice și sanitare, energii regenerabile, imobiliare.
Orar vizitare
Joi, 16 martie: 11.00 – 18.00
Vineri, 17 martie: 10.00 – 18.00
Sâmbătă, 18 martie: 10.00 – 18.00
Duminică, 19 martie: 10.00 – 16.00
Program autobus (gratuit)
Joi, 16 martie
Plecare PODGORIA – orele 10.45; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30.
Plecare EXPO – orele 11.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.
Vineri, 17 martie
Plecare PODGORIA – orele 9.45; 11.30; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30.
Plecare EXPO – orele 10.00; 12.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.
Sâmbătă, 18 martie
Plecare PODGORIA – orele 9,45; 10.30; 11.30; 12,30; 13,30; 14.30; 15.30; 16.30.
Plecare EXPO – orele 10.00; 11.00; 12.00; 13,00; 14.00; 15.00; 16,00; 18.30.
Duminică, 19 martie
Plecare PODGORIA – orele 9,45; 10.30; 11.30; 12,30; 13,30.
Plecare EXPO – orele 10.00; 11.00; 12.00; 13,00; 14.30.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)