Trei morți și un grav rănit în urma unui accident cumplit! Au fost implicate patru mașini (FOTO)
Tragedie de proporții în Spania, unde doi români au murit, iar un altul este în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident în lanț. Carambolul s-a produs în nord-estul Spaniei, pe o autostradă din provincia Navarra. Cei trei români se aflau într-o mașină, care, se pare, a fost prima izbită de TIR, scrie stirileprotv.ro.
Șoferul autotrenului a scăpat mastodontul de sub control și a intrat pe contrasens, unde a făcut prăpăd. A spulberat mașina românilor, apoi alte trei automobile, potrivit presei spaniole.
Accidentul în lanț s-a soldat cu 3 morți și cinci răniți. Doi dintre decedați, scriu jurnaliștii spanioli, sunt români. Un al treilea român, în vârstă de 20 de ani, e în spital, în stare foarte gravă. Pentru recuperarea răniților, a fost nevoie de mai multe echipaje de intervenție, inclusiv de descarcerare. Polițiștii, de asemenea, au intervenit imediat și încearcă să afle cauzele tragediei, scrie reporterntv.ro.
Doi români, prieteni şi colegi, au decedat în urma unui accident rutier ce a avut loc în oraşul Santa Olalla de Bureba, din Spania. Cinci autovehicule, dintre care trei TIR-uri, au fost implicate în accidentul petrecut la finele săptămânii trecute.
Cei doi români erau şoferi la o firmă din Piteşti, care avea contracte de transport în mai multe ţări din Europa. Maşina în care se aflau cei doi tineri a fost strivită între două TIR-uri. Unul dintre români a murit pe loc, iar celălalt a decedat a doua zi, la un spital din Burgos, scrie mytex.ro.
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)