A murit arădeanul care și-a explodat petarda în gură
Știri Arad. Caz incredibil în această seară în satul Dorgoș din comuna Ususău în județul Arad. Un bărbat în vârstă de 65 de ani din sat, cu gânduri suicidale, a ales o metodă despre care noi nu am mai auzit.
Nu știm motivele care l-au adus în această stare, dar am aflat metoda. Și-a introdus o petardă în gură, a aprins-o și, evident, a explodat. Omul, însă, nu a murit!
Efectele exploziei au fost grave pentru bărbat. Cavitatea bucală i-a fost distrusă, suferind și arsuri ale căilor aeriene. La fața locului a fost chemat un echipaj SMURD, fiind chemat inclusiv elicopterul.
Bărbatul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara, la maxilo-faciale.
UPDATE (6 martie)
Bărbatul în vârstă de 65 de ani din satul Dorgoș, comuna Ususău, județul Arad, care a încercat să se sinucidă în 28 februarie, cu o petardă în gură, a decedat ieri, la Spitalul Municipal din Timișoara.
Bărbatul fusese internat la secția ATI din cadrul Clinicilor Noi, dar s-a aflat sub supravegherea celor de la secția de Maxilo-faciale, din cadrul Spitalului Clinic Municipal din Timișoara.
În ziua accidentului, medicii de la SMURD l-au intubat la fața locului, fiind pe urmă transportat cu elicopterul la Timișoara. În data de 1 martie, a fost operat de către chirurgul Mircea Riviș, de la secția de Maxilo-faciale. „Pacientul a avut multiple fracturi de mandibula, de maxilar, am refacut mandibula, sudura plăgilor din gura. Chirurgical a mers bine, dar a mers rău din punct de vedere neurologic”, a declarat Mircea Riviș pentru Special Arad.
Postoperatoriu, în 2 marite, starea pacientului mergea spre bine, însă în 3 martie a făcut un stop cardiac. A fost resuscitat la secția de Terapie Intensivă. Din punct de vedere chirurgical, nu au mai fost înregistrate nereguli, însă au rămas mari probleme la nivel neurologic și respirator.
Duminică dimineață, la ora 05:00, a făcut stop cardiac și insuficiență respiratorie acută, ceea ce i-a provocat decesul.
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)