Volkswagen Passat de 30.000 euro furat din Belgia, găsit în Sântana





Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au descoperit un autoturism marca Volkswagen Passat, în valoare de 30.000 de euro, care era semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia.
În data de 21.02.2017, ora 15.40, în cadrul unei acţiuni specifice desfășurate în zona de competenţă, pe linia combaterii traficului cu autoturisme furate, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au identificat în trafic, pe raza localității Sântana, județul Arad, un autoturism marca Volkswagen Passat, la volanul căruia se afla cetățeanul român Ion B., în vârstă de 50 de ani.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figura ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Belgia.
Conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul din Belgia și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenția autorităţilor belgiene.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar mijlocul de transport, în valoare de 30.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor.
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)