„Vom avea grijă să nu fie adoptat noaptea ca hoții”- declarația plină de ironie a lui Șerban Nicolae legat de OUG 14! Când va intra pe ordinea de zi?
Comisia juridică a Senatului va se va întruni, luni seara, pentru a vota raportul la OUG 14/2017, votul în plenul Senatului urmând să fie dat marţi, preşedintele Comisiei, Şerban Nicolae afirmând, ironic, că speră „să nu fie probleme cu ora sau cu starea vremii la momentul adoptării acestei legi”.
„Am propus, ca să nu mai fie niciun fel de discuţie, astăzi (luni – n.r.) Comisia juridică va lua în dezbatere Ordonanţa 14/2017, legea de aprobare a ordonanţei 14. Cel mai probabil mâine (marţi – n.r.) pe rolul plenului Senatului, pe ordinea de zi, va fi proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei 14. Cu asta cred că închidem orice fel de discuţie. Probabil cei care susţin viteza de reglementare – sper să nu fie probleme cu ora la care adoptăm, să nu fie vreo problemă legată de starea vremii la momentul adoptării acestei legi – o să fie foarte dispuşi ca orice alte legi să facă obiectul unei dezbateri ample, cu toate forurile implicate”, a declarat Şerban Nicolae, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.
El a remarcat că, în cazul OUG 13/2017, toţi protestatarii au cerut dezbateri ample, în timp ce, la OUG 14/2017, ei au solicitat adoptarea rapidă a proiectului de aprobare.
Potrivit lui Şerban Nicolae, şedinţa Comisiei juridice urmează să se desfăşoare începând cu ora 18.00, dar a spus, cu ironie, că va avea grijă să nu fie adoptat raportul „noaptea ca hoţii”.
sursa: mediafax
sursa Foto: monitorulexpress













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)