Poliția Locală te amendează pentru mesajele de pe Facebook! Victima: Marius…
În spațiul online am văzut în ultimele zile foarte multe laude adresate Poliției Locale din Arad, a Jandarmeriei și a Poliției Statale, evident laudele făcând referire la comportamentul ireproșabil al reprezentanților celor trei instituții în timpul protestelor de la Arad împotriva OUG 13.
Într-o altă parte de țară, mai la Sud, polițiștii locali se ocupă cu altceva: amendarea celor care postează mesaje pe Facebook!
„Poliţia Locală Târgu-Jiu a trimis o invitație în vederea amendării unui anume domn Marius, care ar fi jignit pe Facebook poliţiștii locali. Potrivit presei locale, trei persoane sunt vizate de această acuzaţie”, scrie observator.tv.
„Vă facem cunoscut că sunteți invitat pe data de 21.02.2017, ora 09:30, la sediul Poliției Locale Tg-Jiu. Scopul, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale pentru încălcarea prevederilor legii. Motivul: proliferarea în public de expresii jignitoare menite să lezeze demnitatea și onoarea Pol. Locală Tg Jiu, prin intermediul uneni rețele de socializare, în data de 15.01.2017. În caz de neprezentare, amenda este între 100 și 500 de lei”, se arată în comunicatul Poliției Locale Târgu-Jiu.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)