Avantajele profesiei de inspector resurse umane (Comunicat CCIA)





Existența unui inspector resurse umane competent, care cunoaşte bine toate prevederile legale şi procedurile corecte, pune la adăpost organizaţia de pericolele ce derivă din abordarea neprofesionistă a problemelor legate de personal.
Pentru a fi inspector de resurse umane trebuie să fi absolvent de liceu. Cele mai potrivite persoane sunt cele sociabile, carismatice, organizate. Lucrul cu oamenii este foarte interesant şi contribuie cu succes la evoluţia personală prin dezvoltarea capacităţii de concentrare şi menţinere a unui climat optim pentru realizarea obiectivelor organizaţiei.
„Inspectorul de resurse umane îşi poate desfăşura activitatea fie ca persoană fizică autorizată – P.F.A. sau întreprindere individuală – I.I., fie ca angajat, fiind indispensabil pentru orice organizație publică sau privată care are personal angajat pe bază de contract individual de muncă”, a declarat Domnul Gheorghe Seculici, președinte CCIA Arad.
Dacă îţi dorești o carieră în acest domeniu, trebuie să urmezi un curs de inspector resurse umane, autorizat ANC, recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, care te va califica şi îndruma în această carieră.
Pentru informații suplimentare: 0730 188299 – persoană de contact: prof. Carmen Crișan, e-mail: [email protected].
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)