Cristi, „Dumnezeu te-a iubit mai mult decât noi, pământenii…” Te-a luat la doar 23 de ani (FOTO)





E jale mare, e durere la Lipova, acolo unde familia lui Cristi Ciocoiu își plânge fiul și fratele care a pierit sâmbătă seara în teribilul accident rutier de lângă Păuliș. A fost atât de tânăr, atât de plin de viață, iar acum a pierdut chiar ce a avut mai scump: viața…
Nu știm cauzele acestei tragedii, iar în aceste momente ele nici nu mai contează. Știm doar că mama lui Mariana, tatăl Daniel și fratele lui trec prin clipe pe care niciunul dintre noi nu ne dorim vreodată să le simțim.
Acum câteva zile Cristi se afla într-un loc minunat, teluric, pământesc, pe Coasta de Azur acolo unde mulți spun că este Raiul pe pământ din cauza frumuseților pe care natura le-a scăpat, parcă pe toate, în acele locuri. Viața lui era împărțită între Coasta de Azur, Cannes sau Monte Carlo, Lipova lui natală și Aradul atât de drag. Acum, Cristi bate la poarta Raiului Ceresc…
Sâmbătă dimineața se plimba prin centrul Lipovei și se îmbrățișa și râdea cu toți și cu toate prietenele care îi ieșeau în cale. Nu-i mai văzuse de ceva vreme și își planificase să petreacă aici sărbătorile de iarnă, Crăciunul. Nu a mai apucat…
Mesajul de pe Facebook al Codruței, o prietenă a lui Cristi, este cutremurător:
„Dumnezeu te-a iubit mai mult decât noi, pământenii”…
Terifiant, trist și pentru toți apropiații lui șocant. A plecat brusc, prea tânăr, în câteva sutimi de secundă… Ei îl vor plânge acum ani și ani. Rămân doar amintirile.
Înmormântarea lui Cristian Ciocoiu va avea loc miercuri, ora 14.30, la Biserica Penticostală din Lipova.
Priveghiul este astăzi și mâine de la ora 19. Anunțul a fost făcut chiar de mama lui Cristian pe contul ei de Facebook.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)