Recunoștință medicilor arădeni, la Gala de Excelenţă în domeniul Sănătăţii





Medicina este mai mult decât o știință care caută soluții pentru tratarea bolilor. Medicina înseamnă și mânuirea cu măiestrie a sentimentelor umane aflate în momente de răscrure: frică, panică, anxietate. Profesionalismul unui doctor nu înseamnă doar ca acesta să cunoască cu sfințenie tehnicile medicale și ultimele inovații științifice în domeniu ci să fie, totodată, și un excelent cunoscător al psihologiei umane. Medicul ideal, așadar, ar fi un echilibru perfect între tehnică și umanitate.
Putem spune cu ușurință faptul că medicina este (sau cel puțin ar trebui să fie pentru cine o ia în serios) cea mai grea meserie din lume. De ce? Simplu. Efectul oricărei greșeli e devastator. Aici nu te joci cu mașinării care pot fi reparate ci cu ceva incredibil de fragil: viața omenească. Am putea spune așadar că medicina e o chemare, un stil de viață, nu o slujbă de la care te poți deconecta atunci când ajungi acasă. Iar cei care își dedică viața unei astfel de ocupații și își jură dedicare maximă și profesionalism, sunt adevărați eroi.
De ce am ținut să insistăm atât de mult pe ceea ce înseamnă a fi doctor? Pentru că de multe ori luăm această meserie ca atare, uitând să mai apreciem eforturile oamenilor care ne ajută să trăim sănătoși o viață lungă și frumoasă.
Uneori însă ne mai amintim de ei, așa cum a fost cazul aseară, la Gala de Excelenţă în domeniul Sănătăţii, la Salonul „Marem”, unde organizatorii – Consiliul Județean, Primăria Arad, Colegiul Medicilor și UVVG – au ținut să ne reamintească despre cei care au ales să-și dedice viața salvării altor vieți.
În cadrul evenimentului, a avut loc prezentarea expoziţiei „Istoria medicinei arădene”(o expoziție ce a constat într-o colecție de fotografii de epocă, instrumente medicale vechi și cărți de specialitate), cât și decernarea unor plachete şi diplome de excelenţă pentru medicii arădeni a căror activitate a lăsat un anume impact comunității. De asemenea, au fost menționați și medicii arădeni care nu mai sunt printre noi dar a căror amintire trebuie păstrată vie.
Gala de Excelență în domeniul Sănătății se află la prima ediție în Arad, iar dacă acest eveniment a fost primit bine în orașul nostru și va rămâne tradiție, va rămâne de văzut. Nu dorim să comentăm circumstanțele prin care acest eveniment a fost organizat ci sperăm că decernarea diplomelor s-a petrecut sub intenții sincere de gratificare a muncii unor oameni care și-au dedicat existența pentru a sluji viața oamenilor. Nu cunoaștem criteriile selecției, astfel dacă persoanele premiate reflectă într-adevăr elita profesionalismului medical arădean nu o pot stabili decât pacienții. Ei știu cel mai bine, pe pielea lor, cui și de ce să mulțumească.
Până una alta, noi vă prezentăm lista completă a cadrelor medicale cărora li s-au acordat diplome de excelență pentru activitatea lor medicală și lista medicilor care nu mai sunt printre noi cărora li s-a dedicat un moment de reculegere.
MEDICI POST-MORTEM:
DR. ARDELEAN MIRCEA- GASTROENTEROLOGIE, DR. ARDEVAN STEFAN-RADIOLOGIE, DR. BÂRSAN,DR. BALABAN EUGEN-OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. BĂNESCU FLORIN- MEDICINA MUNCII, DR. BITANG VIOREL- OFTALMOLOGIE, DR. CARACIONI VASILE- UROLOGIE , DR. CĂPĂȚÂNĂ EMILIAN- OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. COVACI PAVEL- CHIRURGIE GENERALA, DR.CRIȘAN EUGEN-OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. CRIȘAN IOAN-OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. CRÎSNIC IOAN- MEDICINA DE LABORATOR, DR. FRÂNCU TEODOR- PSIHIATRIE, DR. FRIMU CONSTANTIN- CHIRURGIE PLASTICA, DR. HERMAN NICOLETA ELENA-MEDICINA INTERNA, DR. MĂCEAN TEOFIL- MEDICINA DE FAMILIE, DR. MATEOC ARON- OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. MOLDOVAN LIVIU ALEXANDRU- MEDICINA MUNCII, DR. MURARIU GLAD- MEDICINA INTERNA, DR. NICOLAI MARIN- GASTROENTEROLOGIE, DR. OARSA ZENO-CHIRURGIE PEDIATRICA, DR. PAMPA IOAN- UROLOGIE, DR. POPOVICI IOAN- OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. ROMÂNU PAVEL- RADIOLOGIE, DR. RADOVAN IVAN-OBSTETRICA SI GINECOLOGIE, DR. SIMU GHEORGHE- MEDICINA INTERNA, DR. STAMORAN MILIVOI-DIABET SI BOLI METABOLICE, DR. SFERDIAN MIRCEA- CHIRURGIE, DR. VARGA ISTVAN- HEMATOLOGIE.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)