UAV Arad anunță începerea plății diferențelor salariale





Conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad anunţă începerea plăţii diferenţelor salariale în baza Legii 85/2016 (privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011) pentru foştii şi actualii angajaţi ai universităţii arădene de stat.
Pentru a putea beneficia de prevederile legii şi a intra în posesia sumelor restante, foştii angajaţi şi urmaşii celor decedaţi care au lucrat în perioada octombrie 2008-mai 2011 la UAV trebuie să se prezinte, cu cartea de identitate/buletinul, la Seviciul Resurse Umane-Salarizare al UAV pentru a completa cererea pentru acordarea diferenţelor salariale. Pentru cazurile în care beneficiarii legii sunt decedaţi, se pot prezenta urmaşii acestora cu certificatul de moştenitor pentru a putea intra în posesia banilor.
„Sunt drepturi salariale conferite de lege de care toţi cei care au fost sau cei care sunt încă angajaţi ai UAV vor beneficia în perioada următoare. Îi invităm pe cei care îndeplinesc condiţiile, să se prezinte la universitate pentru a putea intra în posesia diferenţelor salariale”, a declarat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.