Bianca e de 10 absolut la Arad și de medalie la Campionatul European din Italia! (FOTO)
Este elevă la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, una chiar de excepție. Bianca Bălaș e în clasa a XII-a E, la colegiul amintit, iar anul trecut a avut media 10 absolut, adică 10 la toate materiile (ca să înțelegem cu toții)… Da, și la matematică și la limba română și la limba engleză și la fizică și la chimie și la… educație fizică.
Mai ales la educație fizică. Am auzit de foarte multe ori că sportul nu se împacă cu școala, în sensul că ori ești bun la școală, ori ești bun la un anumit sport. Silogismul nu este deloc, dar absolut deloc, adevărat. Bianca Bălaș este una dintre cele care demonstrează acest lucru, dar pentru alții ea ar putea reprezenta doar excepția de la regulă.
Bianca performează la școală, dar performează și la sport, la unul foarte greu care necesită zeci de ore de antrenament, la surf-kaiac. Zilele acestea, eleva de a 12-a de la „Vasile Goldiș”, unde diriginte îi este „profa” de română Livia Nadiș, a participat la Cagliari, în Italia, la Campionatul European de surf-kaiac, competiție care s-a desfășurat în superba Sardinie în perioada 20-25 septembrie.
A fost însoțită la Cagliari de antrenorul ei, Claudiu Baboș, de sora ei, Andrada Bălaș – care practică și ea surf-kaiac – și de Raimond Molnar, și el antrenor. Claudiu Baboș și Raimond Molnar au participat și ei la concursul de seniori, iar Andrada a fost înscrisă la categoria de juniori-fete.
Surf-kaiac este doar una dintre disciplinele sportive practicate de Bianca și de Andrada. Bianca practică alternativ și înotul, iar Andrada… judo.
Bianca a urcat pe podium la „Europenele” din Italia. A ocupat locul al 3-a și a fost medaliată cu „bronz” la categoria juniori-fete, concurs în care primele două poziții au fost ocupate de două sportive din Franța.
Participarea celor patru sportivi la Campionatele Europene de surf-kaiac de la Cagliari a fost finanțată în proporție de 90 la sută de Centrul Cultural Municipal.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!