Coșul de gunoi pus în grădină pe Andrei Mureșanu a fost dat jos (FOTO)





UPDATE – În urma articolului apărut zilele trecute pe Special Arad, Municipalitatea a trimis firma de salubritate să demonteze coșul de gunoi la care noi făceam referire. Ne bucurăm că, totuși, în urma sesizării noastre s-au luat măsuri, dar am fi și mai bucuroși dacă pe viitor n-ar mai fi nevoie ca presa să sesizeze anumite neregului care pot fi anticipate de către autorități.
Titlul inițial: Bătaie de joc sau ce? Pe Andrei Mureșanu trebuie să treci prin grădinile oamenilor ca să arunci gunoiul
Multă lume spune că Aradul e un oraș mort, că în Arad nu se prea întâmplă lucruri, că nu se întâmplă mai nimic… lucru partial adevărat, mai ales când lucrezi în presă și ești în căutare de subiecte. Totuși, Aradul are farmecul lui, farmecul de a te lăsa cu gura căscată la fiecare stradă, la fiecare pas, pozitiv sau negativ.
Așa am pățit și eu, ieri, când treceam pe strada Andrei Mureșanu, fostă Ecaterina Varga, în drum spre Biblioteca Județeană, dinspre sediul CTP Arad. Fumam, lucru pe care nu-l mai poți face decât pe stradă sau pe vreo terasă, de când cu legea anti-fumat. Acuș mă trezesc că n-o să mai am voie să fumez nici la mine acasă. Dar asta e altă poveste…
Cum spuneam, eram pe strada Andrei Mureșanu și fumam… pe la mijlocul străzii era pe terminate țigara și, ca orice arădean responsabil, căutam un coș de gunoi, să nu arunc chiștocul pe jos. De multe ori, pe multe străzi, e o provocare să găsești un coș de gunoi. Nu și pe Andrei Mureșanu. Aici găsești montate coșuri de gunoi la aproape fiecare stâlp, lucru bun de altfel. Ei bine, am rămas perplex la primul coș de gunoi care mi s-a ivit în cale. Era montat pe stâlp, la vreo 3 metri de trotuar, dar nu asta-i problema, că nu mi-e greu să mă deplasez, chiar îmi face plăcere să merg pe jos. Problema era că stâlpul pe care era montat coșul se afla în grădina frumos îngrijită a unui cetățean. Și-atunci eu ce am de făcut? Îi calc omului gazonul, escaladez și planta din fața stâlpului și apoi poate reușesc să arunc chiștocul la coș. Sau, fac pe baschetbalistul și încerc să dau un coș de 3 puncte, desi n-am fost niciodată pasionat de sportul ăsta, poate și din cauza faptului că n-am avut niciodată astfel de abilități.
N-am făcut nici una, nici alta, ci am mers mai departe în speranța că următorul coș e mai aproape de trotuar… e drept, era mai aproape, nu era la 3 metri de trotuar, era doar la 2 metri. Deci, o altă aventură. Așa că, dat fiind faptul că în cazul celuilalt stâlp, grădina în care era amplasat nu era chiar atât de îngrijită ca cea precedentă, mi-am făcut curaj și am aruncat chiștocul cu pricina, după ce l-am plimbat vreo 300 de metri.
Și-acum mă întreb, e normal ca acele coșuri de gunoi să fie amplasate în felul ăsta, în grădinile oamenilor? Nu era mai ușor să fi montat coșurile pe anumiți stâlpișori metalici, undeva mai aproape de trotuar?
Cum spuneam… nu ne mai uimește nimic…
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.