Grav accident provocat de un candidat PPDD la europarlamentare
Președintele organizației județene Constanța a PPDD a fost implicat, miercuri noapte, într-un accident rutier pe un bulevard din municipiul Constanţa, unde a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a lovit alte cinci autoturisme parcate, relatează realitatea.net.
Potrivit polițiștilor Serviciului Rutier Constanța, accidentul a avut loc în jurul orei 01.35, în timp ce Gheorghe Slabu, în vârstă de 64 de ani, conducea un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanţa, dinspre bulevardul Ferdinand către strada Bucureşti.
La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit cinci autoturisme parcate. În urma accidentului, Gheorghe Slabu a fost rănit uşor, fiindu-i acordat primul ajutor de către un echipaj de la Ambulanță. Bărbatul le-a spus polițiștilor că i s-a făcut rău și apoi a pierdut controlul volanului. El a fost testat pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.
Gheorghe Slabu este președinte al organizației județene Constanța a PPDD, consilier județean și candidat la alegerile europarlamentare de duminică.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)