Impact între un Porche Cayenne și un Fiat, în Vladimirescu. O femeie a fost rănită





Știri Arad. Suntem obligați să precizăm de la bun început că accidentul despre care scriem a avut loc ieri. Deși aveam informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat, am considerat că incidentul este unul minor și nu prezenta interes pentru publicul larg. Totuși, astăzi, cititori ai Special Arad ne-au contactat pentru a ne ruga să facem public ceea ce s-a întâmplat, indicându-ne și motivul: viteziștii care circulă pe strada Roma în Vladimirescu trebuie să se oprească până nu se ajunge la un eveniment mai grav.
Un Porsche Cayenne, condus de o femeie (Larisa B.), circula pe strada Roma, în Cartierul Europa din Vladimirescu. Probabil datorită vitezei și a faptului că un Fiat care circula pe strada Madrid nu i-a acordat prioritate – deși avea obligația-, cele două s-au lovit. În urma impactului, din fericire nu unul foarte violent, autoturismul Porsche lovind Fiat-ul, o femeie de 42 de ani (Bianca S., din Fiat) s-a lovit cu capul de stâlpul mașinii, fiind solicitată intervenția SMURD-ului.
Așadar, de data aceasta a fost „blând”, dar viitorul nu sună bine dacă mulți dintre șoferii care circulă pe străzile amintite nu reduc viteza… și nu neapărat din cauza Poliției care va fi pe fază…
Comentariile portalului
tocmai, că încă nu există centre specializate pentru combaterea dependenței de droguri. Asta e problema principală, până nu se vor deschide cele 8 centre regionale promise de Guvern pentru (...)
Ipocrizia USsR continuă, ca de obicei. În campania electorală pentru funcția de primar a municipiului Arad, cei din USsR erau foare vocali și se agitau că se taie copacii î (...)
Poliția Locală ar trebui desființată în totalitate pentru că este o masă de manevră a primarului care răspunde politic ,să dea examen serios și care sunt capabili ș (...)