UTA debutează în noul sezon mâine de la ora 11! Echipa revine astăzi din Italia





Cantonamentul echipei UTA din Italia s-a încheiat. Echipa sosește astăzi din „Cizmă” și se pregătește pentru confruntarea cu CSM Râmnicu Vâlcea, de mâine de la ora 11.
UTA a susținut trei jocuri amicale în Italia. În primul meci a pierdut cu scorul de 1-2 în fața formației Spezia Calcio (locul 7 în Serie B). Apoi a participat la un triunghiular în care a pierdut cu scorul de 1-3 jocul cu Panatelikos, și a remizat, scor 0-0, cu Jesina.
„E un moment mult așteptat. Am avut o vacanță scurtă după un sezon foarte lung, sper să fi găsit rețeta bună de a fi motivați pentru debut. În meseria de fotbalist îți dorești să vină meciurile pentru care te pregătești. Am fost mult plecați în vară, mai întâi în cantonamentul din Austria, a urmat cel din Italia, o experiență frumoasă pentru fiecare dintre noi. Venim acasă montați pentru debut!”, a declarat Roland Nagy pentru uta-arad.ro.
„Cu siguranță și cei de la Vâlcea vor dori să fie cât mai competitivi. Au fost schimbări majore la ei, după ce n-au realizat cât și-au propus. A venit un antrenor cu pretenții (n.r. Jerry Gane), cu gândul la un proiect serios. Au o echipă tânără, cu mulți jucători sub 21 de ani, dar și jucători cu experiență, cum e Cristi Munteanu, în defensivă. Încearcă să îmbine și ei tinerețea și experiența astfel încât să facă performanță. Jocurile din trecut au fost echilibrate, acum sperăm să începem cu dreptul. Debutul e important, anul trecut n-am reușit să începem cu victorie, dar, ulterior, a rezultat ceva frumos, fiind angrenați în lupta pentru promovare. Dorim să pornim cu dreptul în fața suporterilor, care așteaptă și ei cu nerăbdare începutul de campionat”, a continuat Nagy, conform uta-arad.ro.
UTA s-a despărțit în această vară de portarul Anca Trip și de jucătorii Hlistei – plecat la Pandurii – și Roman, care se pregătește cu Național Sebiș. Sorin Botiș a ales să își pună ghetele în cui, „Sore” fiind acum antrenor secund alături de Cristian Todea.
Au venit la echipă Cristian Andor, de la FC Brașov și au fost promovați mai mulți jucători de la juniori, printre ei și portarul Mara.
Se vând bilete și abonamente
După-amiază, la arena ”Motorul”, clubul UTA continuă campania de vânzare a abonamentelor valabile pentru sezonul 2016-2017. Reamintim că prețul unui abonament este 170 de lei pentru întreg sezonul. Vă așteptăm la stadionul din Aradul Nou între orele 16.00 și 18.00.
Tot la „Motorul” se vând și bilete pentru meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, la prețul de 10 lei, iar fan-shop-ul vă așteaptă cu o serie de produse ”marca” UTA, scrie uta-arad.ro.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.