Explozie puternică într-un important port din Europa! Doi morți și mai mulți răniți (FOTO-VIDEO)
Cel puţin doi oameni au murit şi mai multe persoane au fost rănite joi dimineaţă, în urma unei explozii survenite pe un vas din portul german Duisburg, relatează cotidianul Bild.
„Sunt cel puţin doi morţi. Nu este clar deocamdată câţi oameni au fost răniţi. Încercăm să stabilim câte persoane erau la bord”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţie, Ramon Van Der Maat.
Cele două victime încărcau ceva pe vas în momentul deflagraţiei. Explozia a fost atât de puternică încât a aruncat mai mulţi oameni aflaţi pe vas în apă şi a provocat un incendiu. Coloana de fum era vizibilă de la un kilometru.
Pompierii şi poliţia se află la faţa locului, au închis zona şi au dat asigurări că incendiul este sub control şi nu mai este pericol de o nouă explozie.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauza incidentului.
Petrolierul la bordul căruia s-a produs explozia se numeşte „Julius Rutgers”, are o lungime de 80 de metri şi a fost construit în 2005. Acesta a ajuns la Duisburg duminică.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)