S-a stabilit unde va avea loc meciul dintre Lucian Bute și Badou Jack
Lucian Bute merge în SUA pentru a-l înfrunta pe Badou Jack, campionul mondial WBC la categoria supermijlocie, potrivit GSP.ro.
Inter Box anunță că marea confruntare de pe 30 aprilie va avea loc la DC Armory, un fost depozit de armament din Washington folosit de americani ca sală de sport. Acesta va fi primul meci pentru Bute în SUA după 12 ani! Pugilistul de 36 de ani s-a mai luptat în Statele Unite e 3 ori, impunându-se de fiecare dată prin KO după cel mult 3 runde.
Jack își va apăra pentru a doua oară titlul câștigat de la Dirrell, după ce în septembrie l-a învins pe George Groves. Bute a câștigat numai două dintre cele patru partide disputate, însă la meciul cu DeGale a avut o evoluție care îi dau speranțe la un posibil succes cu Badou Jack.
În aceeași gală va boxa și James DeGale, care l-a învins pe Bute în noiembrie, la Quebec. Campionul mondial IBF îl va înfrunta pe Rogelio Medina. Showtime, televiziunea care transmite gala, a decis ca ambele partide să aibă loc în aceeași zi pentru a promova și mai mult viitoarea confruntare între cei doi câștigători pentru unificarea centurilor IBF și WBC.
SURSA: GSP.ro
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)