Un cetăţean bosniac şi sârb – extrădat din România pentru crime de război!
Un cetăţean bosniac şi sârb urmărit internaţional pentru crime de război va fi extrădat din România, fiind primul mandat de extrădare pentru astfel de infracţiuni care va fi pus în aplicare de Poliţia Română.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, bărbatul, cetăţean bosniac şi sârb, a fost depistat în 1 noiembrie în judeţul Timiş, fiind urmărit internaţional de Interpol Sarajevo pentru crime de război.
Biroul Naţional Interpol Bucureşti a transmis informarea de urmărire internaţională către Parchetul Curţii de Apel Timişoara, iar în 2 noiembrie instanţa a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării, pentru 30 de zile. „Persoana în cauză este bănuită că, încălcând legislaţia internaţională şi în special Convenţia de la Geneva cu privire la protecţia populaţiei civile, ca membru al armatei, împreună cu alte persoane, ar fi aplicat măsuri de intimidare şi violenţe fizice asupra unor etnici bosniaci, care au fost supuşi muncii forţate într-un lagăr de concentrare”, precizează Poliţia Română.
Reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au declarat pentru MEDIAFAX că joi dimineaţă bărbatul, Savic Grozdan, este escortat de către poliţiştii de la SIAS la Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, unde va fi predat autorităţilor bosniace.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)