David a murit fulgerător la 21 de ani! Era student la Cambridge și olimpic internațional pentru România





David Cristian Călin (21 de ani), student în anul al II-lea la prestigioasa universitate Cambridge, absolventul Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, olimpic internaţional la ştiinţele pământului şi chimie, a murit joi.
Elevul Anului 2012 din Iaşi, David Cristian Călin, a murit subit în cursul zilei de ieri. Deocamdată cauza decesului nu este cunoscută cu exactitate, dar cel mai probabil studentul a murit din cauza unei afecţiuni de care nu se ştia suferind, scrie Adevărul.
Tânărul şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla în ţară, în vacanţă. David Cristian Călin era student în anul al II-lea la Universitatea Cambridge. Decesul ieşeanului a avut loc în timp ce fratele său plecase în Anglia, la un interviu de admitere în cadrul aceleiaşi universităţi.
David Cristian Călin, absolvent al Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, a participat şi a câştigat premii la numeroase concursuri şi olimpiade locale, naţionale şi internaţionale. Tânărul a făcut performanţă în domeniul ştiinţelor pământului, fizici şi chimiei, dar era pasionat şi de ştiinţele umane.
Profesorii şi colegii săi au precizat că David a fost un tânăr excepţional, o minte sclipitoare care a urcat Iaşiul pe podiumul olimpic de mai multe ori. Elevul ieşean a obţinut în anul 2010 medalia de bronz la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori, organizată în Nigeria. În următorul an, David s-a clasat pe primul loc la Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului şi a adus aurul acasă, scrie Adevărul.
În 2012, David Cristian Călin s-a remarcat din nou şi a câştigat medalia de argint la Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada, secţiunea chimie. La ediţia din 2013 a olimpiadei pluridisciplinare, care reuneşte cei mai buni elevi la ştiinţe din întreaga lume, tânărul din Iaşi a obţinut medalia de aur. Pentru realizările sale profesionale, în 2012, David Cristian Călin a fost declarat de autorităţile ieşene „Elevul Anului”.
Vestea dispariţiei studentului eminent i-a întristat pe profesorii săi care au menţionat reporterilor de la Ziarul de Iaşi că David a fost un elev deosebit.
Profesorii Colegiului „Costache Negruzzi” au precizat că sunt şocaţi de vestea tragică. Potrivit lor, absolventul i-a vizitat în urmă cu câteva zile. „David a fost unul dintre absolvenţii de marcă ai şcolii noastre, a obţinut premii la olimpiade şi concursuri şcolare. Chiar zilele trecute a venit prin şcoală şi am vorbit cu el. David era un copil serios, nici nu am cuvinte, un copil deosebit care a muncit mult, pasionat de ştiinţe, avea relaţii bune cu colegii şi cu profesorii. Când am aflat, nu mi-a venit să cred, apoi mi s-a confirmat că a murit”, a spus Elvira Rotundu, directorul Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, încheie Adevărul.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.