L-au „băgat la beci” și pe Șova!





Instanța supremă a admis cererea procurilor DNA de arestare preventivă a lui Dan Șova în dosarul CET-Govora.
Procurorii anticorupţie au contestat plasarea în arest la domiciliu a fostului ministru al Transporturilor, iar în această dimineață judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis cererea procurorilor. Potrivit surselor Digi24, Dan Șova este deja încarcerat.
Dan Şova a spus încă de la demararea cercetărilor că este nevinovat şi că DNA nu are suficiente probe care să dovedească faptul că ar fi pus presiune pe fostul director general al CET Govora astfel încât acesta să semneze, în două rânduri, un contract de asistenţă juridică de tip abonament cu o anumită casă de avocatură.
Procurorii de la DNA spun că există astfel de probe din declaraţiile date de angajaţii CET Govora, dar şi de directorul general, Mihai Bălan, care a recunoscut acele presiuni făcute atât direct de Dan Şova, cât şi indirect prin intermediul reprezentanţilor administraţiei locale din judeţul Vâlcea, indicându-l pe fostul preşedinte al consiliului judeţean Ioan Cindrea.
Știre în curs de actualizare
Dan Şova a fost arestat preventiv. FOTO Eduard Enea – Adevărul
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.