„Laternenfest / Parada Lampioanelor” la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu”
11 noiembrie este, pentru catolici, o mare sărbătoare, este ziua când îl sărbătorim pe Sfântul Martin. Ca în fiecare an, elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Arad, de la secțiile germană și maghiară, s-au pregătit pentru această mare sărbătoare. Sub îndrumarea cadrelor didactice, au confecționat lampioanele, au învățat și au repetat cântecele și au participat la „Laternenfest” („Parada Lampioanelor”).
În seara de 11 noiembrie 2015, pe când orașul se cufunda încet în întuneric și la geamurile caselor apăreau rând pe rând luminile, s-au aprins lampioanele.
Copiii din clasele pregătitoare G, a II-a G, a III-a G, a IV-a G (secția germană), clasele V – VIII (germană intensiv) și clasele I M și a II-a M (secția maghiară), însoțiți de cadrele didactice Simina Jivoinov, Hildegard Horvath, Edith Gal, Diana Păun, Nadia Bandici și Eva Tari s-au încolonat și au pornit, cântând la paradă.
Cu chipurile strălucind de emoție, cu luminițe în ochi și în lampioane, au pornit din fața școlii spre Fortuna și, apoi, spre biserică unde au participat, ca în fiecare an, la slujba oficiată în cinstea Sfântului Martin. Pe traseul parcurs cu cântece și bucurie în suflete, copiii au fost vegheați, ca întotdeauna, și de părinți dar și de un echipaj al Poliției Rutiere, care a însoțit grupul de copii, cadrele didactice și părinții, pe tot traseul până la Biserica Romano-catolică Șega.
În biserică, în timpul slujbei, s-au spus poezii și s-au cântat cântece iar copiii și-au amintit și au povestit despre Sfântul Martin, a cărui amintire dăinuie peste timp și a cărui fapte bune au fost și vor rămâne model de viață.
A fost o seară frumoasă, plină de emoție și căldură sufletească, de care copiii își vor aminti cu drag iar noi, toți cei care am participat, ne-am amintit ce înseamnă SĂ FII BUN!
Prof. pentru ciclul primar
Edith Gal













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)