Strada Miron Costin este din nou în regim de șantier: se lărgește carosabilul și se îngustează trotuarele





Strada Miron Costin a intrat din nou, de aproximativ două zile, în reparații. Autorităție vor să mărească partea carosabilă și să îngusteze trotuarele.
Astfel, după ce acum nu multă vreme strada Miron Costin a fost un șantier, lucrându-se la acea vreme la canalizare, acum aceeași stradă este din nou în lucru. De aproximativ două zile, mai mulți muncitori și-au făcut apariția cu utilaje și echipamente pentru a sparge trotuarele.
După cum puteți vedea și în imaginile atașate acestui material, deja au fost montate alte borduri, iar lățimea trotuarelor s-a redus la jumătate din dimensiunea pe care o aveau până acum.
Reprezentanții primăriei au confirmat pentru SpecialArad.ro că lucrările respective urmăresc îngustarea trotuarelor și totodată lățirea părții carosabile. Astfel de lucrări se vor desfășura pe toată strada Miron Costin, începând de la intersecția cu strada Corneliu Coposu (Consiliul Județean) și până la Calea Aurel Vlaicu (în fața Gării).
S-a recurs la aceste măsuri datorită faptului că această stradă nu este una intens circulată de către pietoni, fiind în același timp foarte accesată, în unele momente ale zilei, de către șoferii care vor să evite aglomerația de pe Bulevardul Revoluției, de la Podgoria și până în zona Gării.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)