Tragedie în această seară! Trei morți într-un teribil accident rutier (FOTO)
Trei oameni au murit şi şapte au fost răniţi în urma unui accident produs astăzi pe DN 7C, în localitatea argeşeană Băiculeşti, în care a fost implicat un microbuz de transport persoane. Potrivit primelor concluzii ale anchetei efectuate de poliţişti, microbuzul, care circula din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti, a intrat în coliziune cu un autoturism aflat într-o depăşite neregulamentară.
„În condiţii de carosabil umed şi ploaie abundentă, conducătorul autoturismului, din declaraţiile martorilor şi din primele cercetări, rezultă că a efectuat manevra de depăşire încălcând marcajul linie simplă continuă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul de transport persoane care efectua o cursă pe ruta Curtea de Argeş – Bucureşti. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în şanţul ce mărgineşte partea carosabilă’, a declarat comisarul şef Ovidiu Drăgoi de la Serviciul Rutier Argeş, scrie radioresita.ro.
În urma accidentului, şoferul microbuzului şi o femeie din autoturism au murit pe loc. Şoferul autoturismului a decedat ulterior, în timpul manevrelor de resuscitare, iar alte şapte persoane, printre care şi un copil, au fost transportate la spital, unele fiind în stare gravă.
„În urma evenimentului rutier au decedat conducătorul microbuzului de transport persoane, o pasageră din autoturism şi ulterior a decedat şi conducătorul autoturismului. Ambulanţele au preluat, din câte cunoaştem, şapte persoane, şase fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi un copil de cinci ani la Spitalul de Pediatrie din Piteşti”, a precizat Drăgoi.
Din primele cercetări a reieşit că în momentul producerii accidentului în microbuz se aflau 19 persoane, iar în autoturism alte cinci.
VEZI MAI MULTE POZE PE muscel-arges.ro



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)