Percheziții de amploare în patru județe la medici de familie și medici specialiști, suspecți pentru folosirea de rețete fictive
În această dimineaţă au loc percheziţii de amploare pe urmele unei reţele infracţionale din domeniul sănătăţii.Procurorii DIICOT au descins la 59 de adrese de firme şi domicilii din Bucureşti, Brăila, Constanţa şi Vrancea.
Este vizat un grup infractional organizat format din 25 de membri, reprezentanţi si angajaţi ai farmaciilor care activează sub sigla SC Ahmeya Pharm SRL şi medici de familie sau medici specialişti. Potrivit procurorilor, aceştia ar fi decontat, în mod fraudulos, în perioada 2011-2015, sume importante de bani din Fondul de Sănătate pe baza unor prescripţii medicale fictive pentru medicamente folosite în tratarea de boli incurabile. Valoarea prejudiciului estimat până în prezent se ridică la 9 milioane de lei. Cei 25 de suspecţi sunt acuzaţi, printre altele, de înşelăciune, evaziune fiscală, dar şi de luare de mită şi şantaj. Printre cei care vor fi duşi la audieri se află şi şeful Penitenciarului din Focşani, Adrian Iacob.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)