Drumul Csanadpalota – Nădlac a fost finalizat. Se circulă până la graniță





Știri Arad. Primarul orașului Nădlac, Vasile Ciceac, a anunțat sâmbătă că drumul dintre orașele Nădlac (România) și Csanadpalota (Ungaria) este deschis circulației.
„Pe lângă asfaltarea drumului, s-au realizat și rigole pluviale iar în porțiunea de drum ce străbate orașul Nădlac (str. Vasile Lucaciu — n.r.) s-au realizat și trotuare pe ambele părți. Lucrarea este gata la ora actuală, mai sunt unele retușări de finalizat la unele rigole și porțiuni de acces. Pe drumul care leagă Nădlacul de orașul Csanadpalota din Ungaria se poate circula de ambele părți până la linia de frontieră, urmând ca în viitor să fie deschis aici și un punct de frontieră, care să funcționeze cel puțin temporar, poate chiar mai devreme decât intrarea României în spațiul Schengen”, a declarat Vasile Ciceac.
Proiectul transfrontalier româno-ungar „Realizarea drumului de legătură între orașele Csanadpalota (Ungaria) — Nădlac (România)’ a costat peste 5,6 milioane euro.
Modernizarea drumului a durat 18 luni, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2014, fiind realizat de către Primăria orașului Nădlac, în calitate de partener, și Compania Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria, în calitate de lider de proiect.
El a vizat reabilitarea unui drum cunoscut de localnici de aproape două secole și sub numele de „Drumul Paloții”, care făcea legătura între cele două orașe situate deoparte și de alta a frontierei, drum însumând 9,4 kilometri, dintre care 5,2 km pe teritoriul românesc și 4,2 km pe teritoriul ungar.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 5.638.346,56 euro, dintre care 1.224.356 euro au revenit părții române iar 4.413.990,56 euro, părții maghiare. AGERPRES
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)