Circulația pe Transalpina se deschide sâmbătă dimineața. Totuși, există anumite restricții
Circulația rutieră pe drumul național DN 67C Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+500 – km 59+800) va fi redeschisă sâmbătă dimineață, începând cu ora 7,00. Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, circulația va fi permisă în intervalul orar 7,00 — 19,00 pentru categoriile de autovehicule cu masa totală de până la 3,5 tone.
„Pe timpul nopții circulația este interzisă din cauza traseului dificil și pentru evitarea oricăror pericole”, precizează CNADNR.
La sfârșitul lunii iulie a acestui an, reprezentanții secției Vâlcea a CNADNR declarau, pentru AGERPRES, că echipele de muncitori pe Transalpina au fost suplimentate, astfel încât în luna august șoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România să fie deschisă oficial. AGERPRES













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)