Un avion utilitar s-a prăbușit pe câmp. Două persoane au fost rănite
Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, în Stăncuţa, judeţul Brăila. Cele două persoane aflate la bordul aeronavei au fost rănite şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Brăila. Avionul stropea culturile de orez din zonă.
Avionul nu a explodat, însă a fost avariat în proporție de peste 50%.
Pilotul și însoțitorul acestuia, doi bărbați de 59, respectiv 55 de ani, primesc îngrijiri de la medici. Se pare că pilotul este în stare mai gravă. Cealaltă persoană a putut ieşi pe picioare din avion.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian, avionul aparţine unei societăţi din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)