Doliu în Formula 1. A murit la 25 de ani





Jules Bianchi a murit la nouă luni de la accidentul dramatic de la Marele Premiu al Japoniei. Pilotul în vârstă de 25 de ani de la Marussia era în comă încă din octombrie 2014, după ce a suferit un accident frontal cu o macara pe circuitul de la Suzuka.
„Jules s-a luptat până la capăt, aşa cum a făcut mereu, dar ieri, lupta lui a luat sfârşit. Durerea noastră este imensă şi nu poate fi descrisă în cuvinte”, se arată în comunicatul familiei, scrie Mediafax.
„Vrem să mulţumim personalului medical de la CHU din Nisa, care l-a îngrijit cu dragoste şi devotament. Mulţumim şi personaului medical din Japonia care s-a ocupat de Jules imediat după accident şi tuturor celorlalţi medici care s-au implicat în lupta dusă de el în cursul lunilor trecute. De asemenea, mulţumim colegilor lui Jules, prietenilor săi, fanilor şi tuturor celor care şi-au arătat afecţiunea în această perioadă. Ei ne-au dat forţa să rezistăm în aceste momente teribile”, se menţionează în comunicatul semnat de părinţii lui Jules, Philippe şi Christine, fratele Tom şi sora Melanie.
Jules Bianchi s-a născut la 3 august 1989 la Nisa şi evolua în Formula 1 din 2012, când a condus monoposturile echipei Force India. Din 2013, Bianchi era pilot oficial al echipei Marussia.
La 5 octombrie 2014, la Suzuka, pe o pistă umedă, Bianchi a pierdut controlul volanului, iar monopostul său Marussia a ieşit în decor şi a lovit o automacara care îndepărta din zona pistei o altă maşină avariată. Francezul s-a lovit grav la cap şi de atunci era internat în spital în stare critică.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)